- Proiectul nostru s-a desfășurat pe parcursul a două zile: 16 și 17 noiembrie, în sala de festivități a școlii noastre, dorind să marcheze un moment tradițional -”lăsata secului” și să readucă în prim plan obiceiuri uitate.
- Târgul de toamnă (partea antreprenorială a proiectului) a antrenat peste 500 de elevi din școală , cadrele didactice și mulți părinți și bunici, care s-au întrecut în amenajarea ”Celui mai frumos colt de toamnă”, dar și în comercializarea de produse din cămara toamnei. Dulceață, zacuscă, murături sau plăcinte tradiționale: cu dovleac, cu mere sau cu nucă , poale-n brâu și alte bunătăți au fost prezente pe măsuțele special amenajate.
- Seara primei zile de târg s-a încheiat în atmosferă tradițională, cu datini și obiceiuri străvechi ce au fost rememorate și puse în scenă de elevii școlii: refenele, strigături peste sat, cu ploconul la nași, pregătirea casei și a mesei de lăsata secului și multe alte obiceiuri însoțite, bineînțeles, de cântece populare interpretate de elevii talențati ai școlii. Frumoasele costume populare autentice au fost îmbrăcate și prezentate atât de cei mai mici elevi și cât și de cadrele didactice.
- Inițiatorii și coordonatorii proiectului au fost: Cătălina Dumitrașcu – director, Daniel Stemate- dir. adj., Manuela Iordănescu și Mihaela Ghiold , ambele profesoare de limba română.
- Pe lângă scopul antreprenorial, proiectul se va avea continuitate în Săptămâna fructelor și a legumelor donate, când fructele, legumele și conservele vor fi donate unui Centru pentru copii.